De Marius și Zorro m-am despărţit în 30 aprilie la Sfântu Gheorghe. M-a luat curentul pe Marea Neagră și am plutit în derivă mai mult de două săptămâni. Au fost zile frumoase dar și câteva cu marea agitată. E cam plictiseală pe mare, nu vezi nimic altceva decât apă și uneori câte un vapor căruia oricum nu îi pasă de tine sau dacă trece peste tine. La un moment dat mi s-au desprins echipamentele electronice din lipitură și nu au mai stat fixate astfel că panoul solar a început să funcţioneze doar parţial.
In jurul meu mai pluteau și alte gunoaie dar nu am putut comunica cu ele, nu au puteri miraculoase ca ale mele. In jur de 12 mai am văzut că ne apropiam de ţărm și trena de gunoaie era deja mai mare. Curentul mării părea că ne duce către ţărm. Bateria mea era moartă și nu mai aveam cum să dau semnale chiar dacă am intrat în aria semnal gsm.
Am eșuat pe o plajă in Shkorpilovci, mai la Sud de Varna cu aprox 30km, într-un areal natural protejat NATURA 2000, alături de multe alte gunoaie. Se pare că aici e un fel de golf unde Marea Neagra depozitează. Am fost norocoasă pentru că după două zile m-a remarcat un tip care se plimba pe acolo cu soţia. Si-a dat seama despre ce e vorba, m-a luat acasă în Varna și m-a lăsat la soare o zi cu panoul în sus. In felul asta am putut să mă conectez și să încep să dau din nou semnale.
Mare noroc pe capacul meu, am ajuns pe mâna unor oameni de treabă – Emil, Boris, Filip. Si mai ales că sunt ingineri electroniști.
Noii mei prieteni din Varna au comunicat cu echipa de acasă și au spus că nu am apă înăuntru, ceea ce e grozav, și că sunt dispuși să mă încarce și să mă restaureze puţin ca mai apoi să mă ducă cu caiacul în larg ca să pot continua călătoria. Eu chiar mă bucur că mi-am lărgit echipa și că mi-am făcut prieteni noi.
Acum aștept să fiu reparată și mă pregătesc de încă o aventură ca să pot aduce noi povești. Ce mi-ar plăcea dacă toate pet-urile din lume ar putea să comunice … cred că am afla multe povești interesante și triste în acelasi timp.